În luna decembrie 2021, Ministerul Justiției a transmis spre consultare în adresa Asociației Judecătorilor ”Vocea Justiției” proiectul Legii privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcțiile administrative din organele de autoadministrare a judecătorilor și procurorilor și modificarea unor acte normative.

Pornind de la premisele constituţionale enunţate în art. 116 şi 122 din Constituţie, care se referă la statutul funcţiei de judecător (chiar şi în calitate de candidaţi în organele de autoadministrare judecătorească), apreciem că prevederile prezentului proiect de lege cu privire la evaluarea integrităţii profesionale a candidaţilor care urmează să fie aleşi de către organul suprem de autoadministrare judecătorească atentează flagrant la principiile independenţei şi inamovibilităţii magistraţilor, compromite dreptul judecătorilor la libertatea alegerii propriilor membri în CSM, precum şi creează riscuri iminente pentru transformarea procedurii de evaluare într-un filtru de selectare politică arbitrară a candidaţilor din partea corpului judecătoresc la funcţiile elective în organele de autoconducere.

Totodată, Asociația reține recomandările Comisiei de la Veneția, care, prin Avizul din 13 decembrie 2021, menționează că ”crearea unor organisme ad-hoc pentru evaluarea integrității judecătorilor și procurorilor, implică în sine, un dublu risc. Pe de o parte, presupune că sistemul este afectat în general, ceea ce poate fi extraordinar de nedrept pentru multe dintre elementele sale competente și integre, care sunt, în consecință, pătate de această presupunere(suspiciune) generală; pe de altă parte, o astfel de metodă se poate dovedi ineficientă, în ceea ce privește judecătorii și procurorii, pentru a elimina îndoiala fatală, pe care conceptul însuși o creează sau o poate genera(pct.12)” Constituţia şi legea organică cu privire la CSM, deja permit politicului (legislativului şi executivului) să selecteze în organul de autoadministrare judecătorească doar candidaţii din partea societăţii civile (profesorii titulari), la rândul său, garantând prerogativa de selectare şi alegere a candidaţilor din partea judecătorilor exclusiv corpului de magistraţi (Adunării Generale a Judecătorilor, în continuare AGJ).

Prin urmare, în corelare cu principiul consfinţit al separaţiei puterilor în stat, unicul filtru legal şi constituţional de selectare a membrilor judecători ai CSM este forul suprem al judecătorilor - AGJ, în calitate de organ suprem de autoadministrare al judecătorilor, dar nu un organ de evaluare instituit de exponenţii puterii legislative şi executive, aşa cum este prevăzut în art. 5 al proiectului de lege.

În primul rând, atunci când este vorba de evaluarea judecătorilor, trebuie să ținem cont de faptul că deja există mecanismul de evaluare, inclusiv extraordinară, care este reglementat de Legea Nr. 154 din 05-07-2012 privind selecția, evaluarea performanțelor şi cariera judecătorilor.

În al doilea rând, Asociația Judecătorilor atrage atenția asupra Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate nr.132 din 17.02.2016, care prevede că Autoritatea Naţională de Integritate este o autoritate publică independentă faţă de alte organizații publice, faţă de alte persoane juridice de drept public sau privat și față de persoanele fizice, ce funcționează la nivel național ca structură unică și are următoarele funcții: a) exercitarea controlului averii şi al intereselor personale; b) exercitarea controlului privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor; c) constatarea și sancționarea încălcărilor regimului juridic al averii și intereselor personale, al conflictelor de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor. Inspectorii de integritate sunt instruiți în domeniul realizării eficiente a acestor atribuții: verificarea integrității funcționarilor publici. Potrivit articolului 7 alineat 3 al prezentei legi, Autoritatea prezintă în plenul Parlamentului anual, până în data de 31 martie, raportul său de activitate pentru anul precedent. Potrivit articolului 9 alineat 1 al prezentei legi, Autoritatea este condusă de un președinte, asistat de un vicepreședinte, care sunt numiți în funcții de Președintele Republicii Moldova la propunerea Consiliului de Integritate.

Astfel, pentru realizarea evaluării averilor judecătorilor și procurorilor există un cadru legal viabil și în vigoare, nefiind necesar de intervenit prin încălcarea Constituției. Prin constituirea Comisiei de evaluare propusă prin acest proiect, din membri desemnaţi de Ministerul Justiţiei şi propuşi de fracţiunile parlamentare, din start este compromisă independenţa şi imparţialitatea acestei comisii, fiind în măsură să afecteze obiectivitatea şi legitimitatea procedurii de evaluare a candidaţilor.

La articolul 4 din proiect este prevăzut că Finanțarea activității Comisiei de evaluare se efectuează din contul și în limita mijloacelor financiare prevăzute anual în bugetul de stat și din alte surse neinterzise de lege. Este foarte ambiguă această formulare și trezește suficiente suspiciuni de natură să creeze dubii cu privire la independența și imparțialitatea acestei Comisii. Din ce surse neinterzise de lege poate fi finanțată această Comisie? Judecătorii pot primi doar salariu și onorarii din activitatea de creație, didactică și științifică, dar acestea trebuie să fie declarate, transparente și din surse credibile.

Cu atât mai mult, potrivit proiectului propus, în componenţa comisiei nu a fost inclus nici un reprezentant al puterii judecătoreşti, ceea ce amplifică riscurile enunţate şi creează un dezechilibru funcţional, contrar principiului separării puterilor în stat, prin faptul că exclude complet organele de autoadministrare judecătorească de la mecanismele constituţionale de evaluare şi promovare a propriilor judecători (a se vedea pct. 36 din Opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia din 14.10.2019).

Instituind un asemenea mecanism de evaluare, rolul CSM în calitate de garant al independenţei puterii judecătoreşti este suprimat totalmente, devenind unul iluzoriu şi neefectiv.

Prevederile prezentei legi ar putea fi interpretate drept o intimidare la adresa independenţei judecătorilor şi la dreptul democratic al acestora de a candida într-un organ reprezentativ intern, precum şi o îngrădire a dreptului întregului corpului de magistraţi de a-şi realiza în mod liber şi nestingherit alegerea membrilor, care îi vor reprezenta efectiv şi plenar în organul de autoguvernare.

În acelaşi timp, din prevederile proiectului de lege nu este clar care vor fi principiile şi criteriile selectării membrilor din partea partenerilor de dezvoltare, or asemenea termen (partenerii de dezvoltare), pe lângă faptul că poartă un substrat şi conotaţie politică, nu prevede un cerc exhaustiv al acestor parteneri ai RM, generând premise pentru desemnarea netransparentă a unor membri în componenţa Comisiei.

Aspectele ce ţin de verificarea comiterii de către un candidat a unor fapte care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei în aşa măsură încât se afectează încrederea în justiţie, (art. 8 alin.(1) lit.e), de asemenea sunt destul de ambigue şi amplifică marja discreţionară a comisiei la evaluarea candidaţilor, putând genera decizii arbitrare în detrimentul caracterului obiectiv al situaţiei candidatului evaluat.

Nu este suficient de clară şi previzibilă nici noţiunea de „stil de viaţă” care urmează a fi verificat de Comisie, potrivit art. 9 al proiectului. Pe lângă faptul că este o sintagmă lipsită de claritate și poate servi ca motiv potențial de aplicare a tratamentului discriminatoriu, ar putea avea şi o conotație privată și nu oferă în mod necesar o conturare a criteriului relevant pentru o evaluare a rolului judecătorului. De fapt, uzul acestui concept ar putea constitui o încălcare a dreptului la respectarea vieții private, protejat de Articolul 8 al CEDO, așa cum reflectă jurisprudența CEDO în cauzele unde măsurile aplicate de autorități se refereau nu doar la aspectele de performanțe profesionale, ci de asemenea implicau aspecte nerelevante ce făceau parte din sfera vieții private. Deși anumite modele comportamentale personale ale judecătorilor ar putea avea un impact asupra reputației sistemului judecătoresc, cadrul legislativ trebuie să reglementeze în termeni clari care pot fi consecințele unor acțiuni private inacceptabile, și să stipuleze garanții pentru a proteja judecătorii de aplicarea unor criterii arbitrare. A se vedea de ex., CtEDO, Özpınar c. Turciei (Cererea nr. 20999/04, hotărârea din 19 octombrie 2010), par. 76-78.

Proiectul de lege nu conține nici o prevedere cu referire la admisibilitatea probelor și criteriile de stabilire a valorii probatorii a informațiilor colectate. Nu există o claritate privind standardele probatorii ale informațiilor. În principiu, sursele probelor colectate trebuie să corespundă următoarelor criterii: să fie credibile, pertinente și suficiente, în special, dacă dovezile vor sta la baza unei evaluări nefavorabile.

În acest context, instituțiile relevante internaționale au avertizat sa nu se pună în pericol imaginea publică a judecătorului atunci când are loc evaluarea. Deci, este important de a se include în proiectul de lege asemenea mecanisme, prin care să fie prevăzută garanția că toată informația recepționată din surse publice poate fi supusă verificării și evaluării. Mai mult decât atât, proiectul de lege nu prevede că probele obținute prin mijloace ilegale vor fi considerate ca inadmisibile, similar probelor administrate în cauzele civile, contravenționale și penale. (a se vedea, spre exemplu Opinia interimară a ODIHR referitor la proiectul de lege cu privire la reformarea Curții Supreme de Justiție și organelor procuraturii din Republica Moldova (versiunea din septembrie 2019), pct. 88).

La capitolul probatoriului, ţine de menţionat că, în Opinia preliminară din 2019, pct.71), Comisia de la Veneţia a apreciat că, în procesul de evaluare a judecătorilor, solicitarea informaţiilor de la orice persoană este neclară şi vagă, ținând cont că deseori judecătorii adoptă hotărâri nepopulare. Trebuie să fie stabilită relevanţa şi valoarea probantă a unor astfel de informaţii, bazată pe fapte determinante.

Prin urmare, prevederile art. 11 alin.(3) ale proiectului de lege care reglementează dreptul Comisiei de a solicita persoanelor fizice şi juridice de drept public sau privat orice informaţie necesară realizării evaluării, se prezintă a fi una arbitrară şi chiar la limita abuzului.

Articolul 11 al proiectului de lege nu prevede nici o procedură oficială de notificare a judecătorului evaluat despre data interviului, despre termenul oferit pentru pregătirea poziției sale procesuale. O asemenea prevedere nu poate constitui o garanție eficientă, în special dacă a fost acumulat un volum mare de informații și documente de către Comisia de evaluare. Principiul egalității armelor îndeamnă ca fiecărei părți la un litigiu să i se ofere posibilitatea de a-și prezenta poziția sa în cauza respectivă în condiții ce nu constituie pentru subiectul evaluării un dezavantaj semnificativ. Prin urmare, este recomandat să fie specificat termenul limită minim, în același timp garantându-se posibilitatea ca judecătorul supus evaluării să poată solicita prelungirea acestui termen, în caz de necesitate.

Prevederile art. 13 din proiectul de lege referitoare la criteriile şi conţinutul motivării deciziei Comisiei de evaluare nu sunt clare şi concludente. Nu rezultă cert care vor fi principiile şi gradul de proporţionalitate de care se va conduce Comisia la constatarea promovării/nepromovării evaluării integrităţii candidaţilor, lăsînd loc de arbitrariu şi o marjă largă de discreţie, care poate dăuna caracterului obiectiv şi echidistant al deciziei.

Avînd în vedere că prin esenţa şi natura sa, consecinţele juridice, procedura de evaluare a candidatului se asimilează cu o procedură disciplinară, la caz, sunt aplicabile principiile procesului echitabil consfinţit în art 6 al Convenţiei, din care trebuie să decurgă toate garanţiile cu privire la informarea persoanei acuzate în materie penală (la caz a judecătorului), în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa.

La modul practic, spre exemplu, articolul 385 din Codul de procedură penală, prevede clar şi exhaustiv chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze instanţa de judecată la adoptarea sentinţei, ceea ce proiectul de lege analizat nu defineşte în nici un mod.

Proiectul de lege, art. 13 alin.(4), stabileşte că nepromovarea procedurii de evaluare a integrităţii candidatului constituie temei de neadmitere la alegeri a judecătorului, totodată acesta urmând a-şi continua activitatea profesională, circumstanţă care ar putea trezi nedumerirea societăţii civile şi suspiciuni rezonabile referitoare la legitimitatea în continuare a mandatului judecătorului, în condiţiile în care ar ieşi în evidenţă anumite probleme de integritate profesională şi personală a judecătorului evaluat, în aşa mod fiind subminată încrederea publicului în acest judecător şi activitatea sa ulterioară.

Procedura activităţii Comisiei de evaluare nu este reglementată din punct de vedere al ţinerii lucrărilor de secretariat. Nu este prevăzută necesitatea ducerii unui proces-verbal al şedinţelor, înregistrarea audio, video a şedinţelor, ce pune la îndoială transparenţa procedurilor şi creează impedimente participanţilor la proces în utilizarea unor căi efective de recurs. (a se vedea Opinia interimară a ODIHR referitor la proiectul de lege cu privire la reformarea Curții Supreme de Justiție și organelor procuraturii din Republica Moldova (versiunea din septembrie 2019), pct. 97).

Ţine de menţionat că prezentul proiect de lege nu a fost supus unor largi dezbateri și consultări publice. În esență, consultațiile publice sunt metode de guvernare deschisă și democratică, deoarece ele rezultă în asigurarea transparenței și responsabilității instituțiilor publice și ajută la identificarea unor potențiale zone de divergențe înainte ca legile să fie adoptate.

Consultațiile pe marginea legislației și politicilor elaborate, pentru a fi eficiente, trebuie să poarte un caracter incluziv și să ofere părților participante timp suficient pentru a pregăti și înainta recomandările privind proiectul legilor; autoritățile statului trebuie de asemenea să asigure existența unui mecanism adecvat prin care autoritățile publice să confirme recepționarea și să ofere un răspuns prompt la contribuțiile respective.

În baza recomandărilor elaborate de către organismele internaționale și regionale, precum și referindu-se la bunele practici ale Statelor membre ale Consiliului Europei, consultațiile publice de regulă durează începând de la o perioadă minimă de 15 zile și până la două sau trei luni, deși este necesar să fie posibilă prelungirea acestui termen în caz de necesitate, ținând cont, inter alia, de natura, gradul de complexitate și volumul actului normativ propus spre analiză, precum și în funcție de datele/informația adiționale ale acestuia. Totodată, Comisia de la Veneția, la pct.9 în Avizul din 13 decembrie 2021, a atenționat autoritățile de la Chișinău că necesitatea stringentă de ”curățire” a justiției – ”nu justifică lipsa de consultare a părților interesate, în special a celor esențiale. Comisia de la Veneția reamintește că o consultare semnificativă a opoziției și a părților interesate este un element-cheie în procesul democratic de legiferare. Consultări adecvate (nu mimate) ar trebui să aibă loc înainte de adoptarea finală a acestei legi.

În scop de garantare a participării eficiente, mecanismele consultative trebuie să admită înaintarea contribuțiilor la etapele timpurii ale elaborări proiectelor de acte normative, precum și în cursul derulării procedurii legislative, aceasta însemnând nu doar etapa când proiectele respective sunt elaborate de ministerele relevante, dar și etapa examinării proiectelor de acte normative în Parlament (de exemplu, prin organizarea unor ședințe publice a dezbaterilor pe marginea proiectelor de acte normative). Discuțiile purtate într-o asemenea manieră, permit participarea în dezbateri deschise, ceea ce va spori înțelegerea de către toate părțile interesate a factorilor diverși, având ca rezultat creșterea nivelului de încredere în actele normative adoptate. În cele din urmă, aceasta de asemenea va rezulta într-o îmbunătățire a procesului de implementare a legilor după adoptare, precum și o sporire a încrederii publice în instituțiile statului, per ansamblu. (a se vedea Opinia interimară a ODIHR referitor la proiectul de lege cu privire la reformarea Curții Supreme de Justiție și organelor procuraturii din Republica Moldova (versiunea din septembrie 2019), pct. 140).

În final, Asociația Judecătorilor ”Vocea Justiției” solicită Guvernului să respecte principiile constituționale ale Statului de Drept și anume separarea celor trei puteri independente în stat: Legislativă (Parlament), Executivă (Guvern și Președinție) și Judiciară (Judecătorii) și colaborarea dintre ele pentru a oferi cetățenilor cele mai bune servicii, inclusiv justiție corectă. Colaborarea înseamnă consultarea reciprocă în vederea elaborării, adoptării și implementării celor mai bune legi în vederea bunei guvernări a statului. Orice precedent neconstituțional este periculos pentru statul de drept în viitor. Evaluarea judecătorilor de către politic poate duce la supunere în fața politicului, suprimând astfel independența justiției și securitatea Statului de Drept. Judecătorii trebuie să răspundă în fața Legii, la fel ca oricare alt cetățean, având garanția unui proces echitabil și dreptul la o instanță independentă, instituită conform Constituției.