ADRESARE DESCHISĂ Asociație Judecătorilor „Vocea Justiției” privind semnalarea evoluție legislativă cu potențial impact sistemic negativ asupra autoadministrării judecătorești
ADRESARE DESCHISĂ
Stimați deputați ai Parlamentului Republicii Moldova,
Stimați reprezentanți ai societății civile,
Stimați parteneri de dezvoltare,
Stimați membri ai Comisiei de la Veneția,
Stimați membri ai Consiliului Superior al Magistraturii,
Asociația Judecătorilor „Vocea Justiției” se adresează public pentru a semnala o evoluție legislativă cu potențial impact sistemic asupra autoadministrării judecătorești și asupra calității procesului de selecție/alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
În ultimii ani, mecanismul de pre-vetting a fost prezentat ca o măsură excepțională, justificată de circumstanțe speciale și limitată în timp. În mod natural și conform principiilor statului de drept, o asemenea măsură trebuie să aibă o finalitate explicită, previzibilă și verificabilă, precum și un cadru tranzitoriu clar pentru revenirea la regula generală.
Prin intervenția legislativă din 2025, această finalitate a fost eliminată.
1. Prin Legea nr. 241 din 10 iulie 2025 privind modificarea unor acte normative (evaluarea performanțelor judecătorilor și procurorilor), publicată la 12 august 2025, a fost modificat articolul 15 alineatul (1) din Legea nr. 26/2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor, prin excluderea expresă a textului care limita aplicarea legii „până la finalizarea examinării de către Curtea Supremă de Justiție a ultimei contestații depuse împotriva hotărârii Comisiei de evaluare conform art. 14”.
Această intervenție a eliminat, în mod direct, clauza de închidere a mecanismului și suprimă finalitatea legală a măsurii excepționale.
2. În același timp, în Legea nr. 947 din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, articolul 31 alin. (1) lit. c) stabilește ca cerință pentru a putea fi ales membru CSM din rândul judecătorilor faptul că persoana „a promovat evaluarea” efectuată de Comisia independentă de evaluare, iar articolul 31 alin. (2) lit. d) impune includerea în dosar a „deciziei Comisiei”.
Efectul juridic este clar: fără promovarea pre-vettingului, candidatul nu poate participa efectiv la procedura de alegere.
3. Consecința instituțională: permanentizarea unei măsuri excepționale.qqdadqq
Rezultatul cumulativ al acestor elemente este grav: o procedură prezentată drept excepțională și temporară devine, prin efect normativ, o condiție de acces fără termen la funcția de membru CSM. În lipsa unei clauze de expirare și a unor norme tranzitorii explicite, sistemul este plasat într-o stare de „excepție permanentizată”.
Această situație afectează principii de bază ale statului de drept: previzibilitatea normei, caracterul determinat al măsurilor excepționale, coerența instituțională și garanțiile autoadministrării judecătorești.
În vederea restabilirii unui cadru normativ previzibil și a garanțiilor autoadministrării, Asociația Judecătorilor „Vocea Justiției” solicită:
A) Către Parlamentul Republicii Moldova:
1. inițierea de urgență a modificărilor legislative care să reintroducă o clauză expresă de încetare a mecanismului de pre-vetting și să stabilească norme tranzitorii clare;
2. organizarea unor consultări publice reale, înainte de orice intervenție legislativă care afectează arhitectura autoadministrării judecătorești.
B) Către Consiliul Superior al Magistraturii:
1. inițierea publică, motivată și urgentă a unei propuneri legislative privind introducerea clauzei de încetare și a normelor tranzitorii;
2. includerea pe agenda publică a CSM și în dialogul instituțional a subiectului revenirii la regula generală de eligibilitate.
C) Către societatea civilă și partenerii de dezvoltare:
1. monitorizarea publică a acestei modificări și evaluarea impactului asupra independenței/autoadministrării;
2. sprijin pentru facilitarea consultărilor publice reale și pentru o evaluare de impact bazată pe standarde europene.
D) Către Comisia de la Veneția:
1. examinarea acestei evoluții legislative din perspectiva standardelor europene privind caracterul temporar al măsurilor excepționale, previzibilitatea legii și garanțiile instituționale ale autoadministrării judecătorești;
2. formularea unor recomandări privind corectarea cadrului normativ prin introducerea unor mecanisme clare de încetare și tranziție.
În absența unui răspuns normativ riscul sistemic se va accentua: autoadministrarea judecătorească va rămâne dependentă de un prag de acces fără termen, iar o măsură excepțională va continua să funcționeze ca regulă permanentă.
Asociația Judecătorilor „Vocea Justiției” își reafirmă disponibilitatea de a contribui la un dialog instituțional responsabil și la soluții legislative coerente, conforme principiilor statului de drept și standardelor europene.
Cu considerație,
Asociația Judecătorilor „Vocea Justiției”
Chișinău 04.02.2026